Biserica din Prisăcani-Flămânzi va fi reabilitată cu fonduri europene

Viața parohiei Decembrie 13, 2014
Biserica "Sfântul Nicolae" din parohia Prisăcani, Protopopiatul Hârlău, va fi restaurată cu fonduri europene. Lucrările vor fi realizate în cadrul unui proiect ce a fost lansat joi, 12 septembrie 2013, care urmăreşte restaurarea unor obiective cu valoare istorică, spirituală şi culturală din zona oraşului Flămânzi.
Lăcaşul ridicat din lemn datează de la mijlocul secolului al XVII-lea, astfel încât se impunea reabilitarea lui. "Biserica din Prisăcani-Flămânzi este construită din lemn, având o valoare inestimabilă. La acest sfânt lăcaş nu s-a mai întreprins o restaurare de foarte mult timp, astfel că acest proiect este mai mult decât binevenit. Nădăjduim că Dumnezeu ne va ajuta să ducem la bun sfârşit lucrările pentru a ne putea bucura de roadele muncii noastre", a spus pr. paroh Gabriel Ţifrea. Proiectul ce prevede valorificarea potenţialului turistic şi conservarea moştenirii culturale a oraşului Flămânzi prin restaurarea şi interconectarea monumentelor istorice de patrimoniu cultural a fost iniţiat de Primăria oraşului Flămânzi, iar parohia "Sf. Nicolae" Prisăcani este partener. Valoarea proiectului este de aproape 6 milioane de lei, valoarea nerambursabilă find de 98%, iar durata lucrărilor este de 19 luni.