Predică - Educația tinerilor la Sfântul Vasile cel Mare - Parohia Prisacani

Educația tinerilor la Sfântul Vasile cel Mare

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

Stimați profesori, dreptslăvitori creștini, dragi copii,

          ,,Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”, frază consacrată a filosofului Cicero, valabilă până în zilele noastre.

           Astăzi, voi încerca a vă vorbi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, despre această deosebire a noastră, și anume educația.

          Tinerii sunt percepuți, de cele mai multe ori, ca o prefigurare a viitorului unei societăți, iar calitățile și viciile acestora se constituie în „semne“ ale nivelului vieții religios-morale a adulților de peste ani. Cu alte cuvinte, tinerii nu reprezintă doar viitorul unei societăți, ci și prezentul acesteia și, ca urmare a acestui fapt, solicită o atenție și o recunoaștere deplină a statutului lor de parteneri, în raport cu generațiile adulte.

          După cum se știe, Biserica primară s-a confruntat, în activitatea ei de început, cu împrejurări și condiții deosebit de grele, fiind frământată de lupte și neajunsuri, atât din interior, din cauza ereticilor care n-au întârziat să apară, cât și din exterior, din partea păgânilor. Din acest motiv, preocupările literar-creștine ale celor dintâi Părinți și scriitori bisericești, ca și a celor din secolele imediat următoare, s-au concentrat în special asupra învățăturilor de ordin practic, punându-se accentul pe ținuta morală a creștinilor, temele de doctrină rezumându-se la: Tainele de inițiere, Biserica, ierarhia bisericească.

          Grija față de familia creștină și membrii acesteia a fost o preocupare constantă a Părinților Bisericii primare. Între puținele sfaturi pe care ei le-au putut lăsa în scris, din pricina condițiilor dificile în care-și desfășurau activitatea misionară, se regăsesc cele referitoare la soț, soție, copii, tineri și văduve

          Cu privire la educația tinerilor, un mare rol în îndrumarea acestora l-a avut Sfântul Vasile cel Mare. El a fost unul dintre cei mai culţi oameni ai timpului său și reprezentant ai perioadei a doua a literaturii patristice. O grijă mare a acordat educaţiei tinerilor, atitudinii creştine faţă de literatura şi învăţătura păgână. El dorea ca tinerii creştini sa devină oameni desăvârşiţi prin virtute şi prin cunoaşterea adevărului. Educaţia trebuie să îi formeze în aşa fel încât să îşi împlinească rostul vieţii. Tot acest ansamblu de calităţi remarcabile şi întemeiate i-a îngăduit Sfântului Vasile cel Mare să exercite într-un timp relativ scurt o influenţă care a avut repercursiuni în timp. De aceea, lucrul cel mai important este ca tinerii să ştie că viaţa are un scop.

          Educaţia creştină reprezintă un pas important în viaţa fiecărei persoane şi are ca ideal curăţirea de patimi şi trăirea omului în legătură cu Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare a fost unul dintre cei mai de seamă pedagogi ale primelor veacuri creştine, iar acum, după multe secole distanţă de la trăirea lui pe pământ, continuă să fie un adevărat nucleu al educaţiei creştine, al educaţiei morale și al educaţiei desăvârşite.

          În cele ce urmează, voi încerca, pe cât posibil, să îl imortalizez pe marele capadocian, cât şi a sa scriere Omilie către tineri, oprindu-mă la învăţăturile sale de suflet mântuitoare, care izvorăsc din opera sa enunţată.

          Despre Sfântul Vasile cel Mare ştim că s-a născut în anul 330, în Cezareea Capadociei şi provenea dintr-o familie numeroasă. De la tatăl său, retor de profesie, a primit primele cunoştinţe de gramatică, istorie şi poezie, iar apoi și-a desăvârșit educația de la marii dascăli ai şcolilor din Constantinopol şi Atena. Viaţa sa şi-o dedică activităţilor culturale, pastoral-misionare şi administrativ-filantropice, din Cezareea Capadociei, fiind ales ierarh în anul 370 şi ducându-şi activitatea până în anul 379, atunci când îşi încheie şi misiunea de ierarh, pe când avea 49-50 de ani.

          Sfântul Vasile cel Mare a scris foarte mult în timpul scurtei sale vieţi. Lucrările sale, care au o importanţă covârşitoare pentru credinţă, sunt în cea mai mare parte normative pentru învăţătura ortodoxă. Referitor la Omilia a XXII, cea Către tineri, Sfântul Vasile cel Mare vorbește despre educația creștină, care începe încă din copilărie, timp în care primele noțiuni sunt transmise copiilor, prin viu grai, de către părinți. Faptul că el însuși a studiat la principalele școli alături de profesori eminenți, i-a permis să-și însușească bogate cunoștințe diversificate. Dacă la început, copiii sunt lipsiți de apărare, neputând să-și apere drepturile, la vârsta maturității o pot face, dacă vor avea solide cunoștințe și bogată înțelepciune, izvorâtă din cunoașterea și păzirea poruncilor dumnezeiești. De aceea, Biserica poartă de grijă copiilor încă de mici, fără să uite de intemperiile pe care le au de înfruntat, fiindu-le alături în întreaga viață, încă de la pedagogia Botezului, când devenim fii ai lui Dumnezeu prin filiație baptismală.

          Sfântul Vasile cel Mare, plecând de la realitatea conform căreia creştinul este cetăţean al cerului, pune în centrul recomandărilor sale preocuparea constantă pentru viaţa veşnică. El îi îndeamnă pe urmașii săi (n.n. cei cărora se adresează prin Omilia către tineri) să aibă în vedere educaţia structurată pe adevărul viu care propovăduieşte viaţa veşnică şi virtutea.

          Făcând o analiză a Omiliei către tineri, patrologul Ioan G. Coman menţiona: „Sfântul Vasile are pasiunea lucrurilor folositoare şi fundamentale. Educatorul nostru enunţă limpede principiile educaţiei creştine. Munca, răbdarea, virtutea, înţelepciunea, domnia sufletului asupra trupului, viaţa trăită în perspectiva nemuririi, iată, în câteva cuvinte, ce îndeamnă pe nepoţii săi Arhiepiscopul Cezareei. Educaţia preconizată de Sfântul Vasile urmărea folosul practic, exerciţiul neîntrerupt pentru atingerea scopului şi monarhia absolută a spiritului. Este tocmai ce trebuie mai mult timpului de faţă” .

          Sfântul Vasile cel Mare scoate în evidenţă valorile creştine neschimbabile, care s-au păstrat nealterate în decursul timpului, fie prin strădania părinților, fie prin purtarea de grijă a instituțiilor ce au dăinuit în timp. Cât despre educație, știm că ea reprezintă o etapă primordială în viața fiecărui individ, fiind menită să inoculeze principii de viață necesare dezvoltării în societate.

          La inceputul Omiliei către tineri, de exemplu, Sfântul Vasile cel Mare subliniază că viața și experiența trăite de el îl legitimează în ceea ce recomandă. El afirma: „Vârsta pe care o am, multele încercări prin care am trecut și participarea din destul și la bucuriile și la neplăcerile vieții, dascăli în multe privințe, m-au făcut să am experiența lucrurilor omenești, așa că sunt în stare să arăt și celor care acum iși încep viața care-i cea mai bună cale”.

          Realismul teologiei și slujirii misionar-pastorale ale Sfântului Vasile cel Mare sunt de maximă actualitate pentru cei de astăzi. Cuvintele marelui ierarh din Capadocia mărturisesc Adevărul veșnic al Bisericii asumat în contextul concret al feluritelor împrejurări istorice. Sunt cuvinte cuprinzătoare izvorâte dintr-o minte și o inimă căutătoare de adevăr și viață.

          În tot acest răstimp acordat, din bunătate divină, dobândirii mântuirii noastre, trebuie să învătăm foarte multe lucruri, în primul rând că nu suntem niciodată singuri, că Dumnezeu este mereu asupra fiecăruia dintre noi; să învățăm că trebuie să fim recunoscători celor care ne-au învățat, ne-au îndrumat și ne poartă de grijă și să nu-i judecăm pe cei care nu au putut fi alături de noi atunci când aveam nevoie!...

          Întâlnim, deseori, foarte multe categorii de tineri: unii smeriți, alții orgolioși sau nerăbdători, unii foarte entuziaști, alții foarte timizi, cu prejudecăți ori fără, și fiecare vine cu viața sa personală și cu o anumită personalitate la care noi (acolo unde este cazul) suntem chemați să contribuim la încreștinarea, la catehizarea, la împlinirea sau la desăvârșirea acesteia, având convingerea fermă că toți vor dobândi - în timp - ceva comun, și anume dragostea pentru Iisus Hristos și pentru aproapele, dragoste care trebuie să se materializeze în fapte concrete. Pot părea cuvinte mari, însă nădăjduim că fiecare dintre cei care aspiră la înfăptuirea și împlinirea acestui deziderat sacru păstrează mereu rugăciunea pe care o spunem ca un salut: „Doamne, Ajuta!”

          Acum, în încheiere, redau cuvintele marelui teolog român Teodor M. Popescu, cel care afirma despre Sfântul Vasile cel Mare: „Cu un simț al realităților, ce i-a fost recunoscut de toți biografii și comentatorii, un bun simț care este una din marile lui calități, el evită excesele retorice, nu cade în exagerări inutile, temperează impresiile. Apostolul idealist privește înțelegător la realități sociale și nu ia atitudini de tribun; el ceartă pentru a îndrepta, iar conștiința lui crestină îi dă întotdeauna cuvântul potrivit. Ceea ce interesează și prețuiește, într-adevăr mai mult decât calitățile literare și oratorice ale predicatorului nostru, este grija și dragostea lui de părinte pentru popor, dorința lui de preot sau de episcop de a face din creștini oameni mai buni, mai drepți, mai fericiți. Mântuirea lor îi stă la inimă, la inima lui iubitoare, mare și curată, care cuprinde durerile tuturor și crea binele tuturor. Cuvintele lui, uneori vehemente, patetice sau lirice, sunt întotdeauna calde și sincere, expresia unui suflet vibrant; sunt glasul unui ierarh în slujba lui Iisus Hristos. El vorbește nu pentru a căuta succese personale; el vorbește pentru a face bine altora; nu pentru a-i încânta, ci pentru a-i misca și îndrepta. Câtă deosebire, în această privință, între retorii profani ai timpului și între predicatorul creștin. <>, zice el către auditorii săi. <>”.